Un fost lider UDMR îl critică dur pe Kelemen Hunor: „Ajută” România să intre în familia țărilor eurosceptice, iliberale, umăr la umăr cu Polonia

Un fost lider UDMR îl critică dur pe Kelemen Hunor: „Ajută România să intre în familia țărilor eurosceptice, iliberale, umăr la umăr cu Polonia
Publicat: 06/03/2018, 17:43

„Sub Ceașcă circula o vorbă: în fața intelectualilor se deschid două căi, prima ar fi alcoolismul, iar cea de-a doua cale este inaccesibilă. Bancul amar mi-a revenit în minte după declarația domnului. Kelemen Hunor, făcut ieri, cum că UDMR nu are altă cale decât colaborarea cu PSD/ALDE. Președintele UDMR are dreptate în privința faptului că, PNL nu e deloc liberal când vine vorba de minorități. Dar totuși cred că, dacă se trage o linie în ce a obținut UDMR privind drepturile minorităților și ce a pierdut în ochii opiniei publice progresiste române și a celei internaționale, susținând demersurile coaliției de la putere de a suprima statul de drept, balanța înclină spre alegerea unei căi greșite”, a scrisPeter-Eckstein Kovacs pe Facebook.

Acesta consideră că UDMR ajută la împingerea României într-o zonă a țărilor„iliberale”, precum Polonia sau Ungaria, care în acest moment sunt privite ca fiind ostile UE, calea fiind profund greșită.

„Eu văd o legătură între poziția UDMR și votul europarlamentarilor PSD privind luarea unor măsuri împotriva Poloniei pentru nerespectarea statului de drept. Deși ințiativa aparținea socialiștilor europeni, pesediștii au votat pentru frații lor întru guvernare iliberală, chiar dacă fac parte din altă familie politică. Văd aici un demers al dlui. Kelemen de a ‘ajuta’ România să intre în familia țărilor eurosceptice, iliberale. Cale greșită, părerea mea”, își încheie acesta mesajul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...